gândiri şi răzgândiri la lumina lumânării

Share
Loading

joi, 13 mai 2010

Omar Akram

Nu ştiu cum aş putea comenta melodiile acestui muzician atât de puţin cunoscut. Întreabă de Guţă, Salam... sau mai ştiu eu care cântăreţ al genului manele în jurul tău şi vei realiza că şi cel mai înverşunat antimanelist a auzit de ei, dar numele acestui compozitor de origine afgană (?!) rămâne încă "black hole" pentru cei mai mulţi.

Desigur, există câteva track-uri ale acestuia ca background sonor la unele videoclipuri pe Youtube, mai sunt două site-uri ce oferă un download gratuit al acestora, dar... cam atât.

Am două comenzi făcute la magazinul Muzica din Bucureşti în decursul unui an, cu măcar unul din albumele lui Omar Akram - nu am primit până acum niciun răspuns.

Link-ul prezentat mai jos oferă posibilitatea de audiţie a acelor melodii pe care am reuşit în decursul timpului să le "adun" pentru... sufletul meu. Priviţi-l ca pe-un dar...

Omar_Akram




 Recunoscător celor ce-mi completează colecţia

miercuri, 12 mai 2010

Pornografie în Senat

Este greu de îndurat realitatea crudă în care se scaldă România în perioada asta de criză autoindusă. Este greu să crezi că România are nevoie de încă o periodă de tranzit economic, atât timp cât aleşii noştri din parlament şi senat îşi bat joc pe faţă de o întreagă ţară. Articolul următor, preluat de pe Realitatea.net şi respectiv imaginile surprinse într-o şedinţă de plen, sunt cât se poate de relevante în ceea ce priveşte seriozitatea cu care suntem conduşi spre... „mai bine”.



Ţara arde şi senatorii se uită la filme porno. Senatorul PNL Marius Nicoară a fost surprins, luni, în cadrul şedinţei de plen, în timp ce se uita la un film porno. Tot episodul s-a consumat în timpul dezbaterilor la Legea pensiilor.
Contactat telefonic, senatorul Marius Nicoară a susţinut că este vorba doar de un mail "glumeţ" primit de la unul dintre colegii săi.
"Nu este vorba despre un film pentru adulţi, ci este vorba pur şi simplu de un mail pe care l-am primit de la un coleg, în care e vorba despre cu totul altceva. Nu are nicio legătură cu filme pentru adulţi. Este un mail glumeţ. Nu este absolut nimic acolo indecent. Este doar un masaj thailandez versus masaj american", a declarat Nicoară, la Realitatea TV, în cadrul emisiunii "Realitatea zilei".
Marius Nicoară are 52 de ani şi este senator de Cluj.


sâmbătă, 1 mai 2010

Campanie împotriva denigrării românilor

Nu susţin că sunt adeptul măsurilor extreme, dar atât timp cât nu se întreprinde nimic în vederea ameliorării imaginii românilor şi respectiv a României pe plan extern, nu-mi rămâne decât să laud acţiuni de genul celor întreprinse de RNS (Romanian National Security).

Consider a fi o gravă eroare diplomatică a Guvernului României de a nu lua atitudine în cazuri de genul celor care au fost mediatizate pe internet, în presa scrisă sau la diferite posturi TV din străinătate în care se aduce un prejudiciu clar imaginii ţării noastre prin publicarea unor materiale cu caracter antinaţional...

Nu sunt rasist, cred în oameni indiferent de culoare sau etnie, cred în frumuseţea interioară a fiecăruia dintre noi, dar  nu pot fi de acord cu mentaţităţi confuze ce tind să generalizeze la scara unei întregi naţiuni, defecte de atitudine sau fapte antisociale întreprinse de anumiţi indivizi ce aparţin acestora, doar prin cetăţenie.

Luând în consideraţie cele scrise mai sus, îmi declar solidaritatea cu cei din RNS lansând un banner ce reflectă poziţia mea referitoare la acele grave jigniri aduse de emitenţi.

PRO RNS

Link & Banner Exchange

BANNER EXCHANGE
                                
Related Posts with Thumbnails