Ori citeşti, ori mănânci

Ar trebui să mă consider un norocos...
Trecând azi prin piaţa Bucur-Obor, nu mi-am putut refuza plăcerea de a răsfoi câteva cărţi întinse pe o pătură veche, laolaltă cu un fier de călcat de pe vremea bunicii, câteva duzine de pixuri (dinacelea ce se vând 3 bucăţi la un leu) şi alte "mărunţişuri" de papetărie la mâna doua.
  -  Cât costă mapa aia, nene?
  -  Care taică?
  -  Asta bre..., albastră.

Această abordare a problemei, de regulă, lasă vânzătorului iluzia că de fapt eşti interesat de cu totul altceva decât acel lucru pentru care de fapt, te-ai oprit în dreptul "tarabei" lui. Nu mai ştiu ce doamne iartă-mă am mai întrebat şi îmi arunc ochii pe un prim volum de carte – Alecsandri/ Poezii. "Mda!" îmi zic în gând. Îmi place poezia în general, dar nu Alecsandri..., nu azi. Sincer, nici nu ştiu dacă într-un final aş fi cumpărat ceva..., mai sunt patru zile până la salariu şi mai aveam doar 7 lei în buzunar; eram conştient că ţigări nu-mi voi mai putea permite să-mi i-au..., măcar de mâncare, până la lichidare, să-mi ajungă.

Un manual de rezistenţa materialelor sub "Pe drumuri de munte" a lui Hogaş îmi confirmă ideea că literatura se vinde la kilogram în ziua de azi, iar cei care mai citesc şi altceva decât "beleatristică" (...poveste veche!) sunt tot mai rari. În fine, mi-a atras atenţia un volum de poezii a lui Leonida Lari:
-    Cât e asta?
-    Zece lei!
-    Aaaah...!
-    Ce vrei domne? O vrei gratis? E o pâine...; ori citeşti, ori mănânci?

De fapt cartea costa 1 Ron, iar argumentul adus de bătrân, pe tonul acela aproape piţigăiat, îmi răsună şi acum în urechi: „ori citeşti, ori mănânci.” Nu ştiu dacă s-a referit la mine sau la el...: de abia ajuns acasă, am realizat ce cumpărasem – pe prima pagină autograful Leonidei Lari, datat 10 aprilie 1998, stă sub dedicaţia scrisă cu pixul: „Patriotului Ion Puiu, dorindu-i sănătate şi viaţă lungă întru împlinirea idealurilor noastre naţionale, reîntregirea şi bunăstarea neamului românesc”.

De abia aştept ziua de vineri; poate „la un mic şi-o halbă de bere” aflu mai multe despre acest om.
 

CERC (Leonida Lari)

Mi se întâmplă tot ce-am scris cândva
C-a fost de dor, de risc, de disperare,
Tot trece de pe foi în viaţa mea
Neaşteptat şi fără întrebare.

E un pericol, ştiu, să mai cuvânt,
E ca şi cum c-o daltă nevazută
Sculpta-mi-aş drumul soartei pe pământ
Şi-aş fi de poezia mea născută.

Mi-e greu să-ndur acest blestem frumos,
Mi-e tot mai greu cu fiece trăire,
Ci-ajunsă sunt de cântec şi în os,
Şi pieptul meu ia forma unei lire.

Până şi tu, ce ieri ai fost doar vers,
Azi îmi apari în faţă şi mi-e teamă;
Din ce-a fost scris – nu e nimic de şters
Şi scris a fost să-mi fii tăiş de lamă.